» Ron versus valuta
Una dintre cele mai frecvente intrebari pe care consultantii FinZoom o primesc din partea consumatorilor este "Cum este creditul mai avantajos: in RON sau in valuta?" Analizele FinZoom au vizat si in trecut acest subiect. De data aceasta incercam o alta abordare: constatam statistic ceea ce se intampla in piata.
Potrivit datelor Bancii Nationale, soldul imprumuturilor contractate de populatie a crescut cu 7,2% in iulie fata de luna anterioara, iar in august ritmul lunar a accelerat la 8,5%. In comparatie, in prima jumatate a anului, avansul lunar al creditului pentru populatie s-a apropiat cu greu de 5%. La finalul lunii august, soldul imprumuturilor acordate de banci persoanelor fizice era de 52,5 miliarde lei, cu aproape 70% mai mare decat in aceeasi perioada a lui 2006, cand ajungea la 34 miliarde lei.
Daca studiem volumul creditelor in lunile aprilie-august 2007 putem observa ca:
s-a redus ritmul lunar de crestere al creditelor in lei – cu peste 2%
s-a accelerat ritmul de crestere al creditelor in valuta – cu 7% (fata de iulie)
Crestere volum credite fata de perioada anterioara:
Luna
mai
iunie
iulie
august
Populatie lei
4.57%
4.09%
3.60%
2.40%
Populatie valuta
4.56%
7.54%
11.98%
10.70%
Aceasta evolutie in volumul creditelor, se explica prin:
lansarea creditelor relaxate - permit o indatorare de pana la 65%-70% din venitul net si au un avans mai mic de 25% (in cazul celor pentru locuinta); in mai o singura banca oferea credite relaxate (Alpha Bank), in iunie s-au mai adaugat 2 banci-cele mai mari din sistem (BRD si BCR), in iulie (Volksbank). A urmat in august: Banca Transilvania, ING, CEC, Credit Europe
cresterea in special a creditelor imobiliare/ipotecare, unde creditarea s-a facut in special in valuta (fiind preferata de romani pe termen lung)
o reducere a cursului mediu EUR si USD vs RON in perioada aprilie - iulie
Cursuri de schimb medii:
Luna
aprilie
mai
iunie
iulie
august
septembrie
EURO
3.3349
3.285
3.2264
3.1337
3.2237
3.3466
USD
2.4688
2.4314
2.4052
2.2847
2.3671
2.4091
Pe fondul cresterii pe plan international a dobanzii la creditele in valuta in lunile august-septembrie si a cresterii cursului de schimb EUR si USD, se asteapta o scadere a ritmului de crestere a creditarii in valuta (in special pentru creditele pe termen scurt), care se observa deja incepand cu luna august.
Consultantii FinZoom va recomanda sa studiati cu atentie oferta disponibila pe piata financiara inainte de a lua o decizie. Recomandarea FinZoom este: nu ezitati sa apelati la serviciile specialistilor, in special atunci cand sunteti in fata unei alegeri pentru urmatorii 20-40 de ani.
Asteptam intrebarile voastre pe info@finzoom.ro si impreuna vom gasi raspunsurile si cele mai bune solutii fiecarui caz care ne este prezentat. Aceste servicii sunt oferite in mod GRATUIT de catre specialistii FinZoom. Va asteptam!
Publicat pe: 3 Decembrie 2007 in Imobiliare, Credite, Asigurari
Sursa: Raluca Dobre - Analist Financiar Finzoom



